ONRC si Fiscul au simplificat formalitatile administrative
privind infiintarea unei firme, astfel incat cererile de inregistrare a
documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de
sediu social vor fi preluate de la oficiile registrului comertului,
odata cu cererile de inregistrare avand ca obiect inmatriculari/schimbari de
sediu social si vor fi transmise administratiilor finantelor publice, alaturi de
actele doveditoare ale dreptului de folosinta depuse.
Inclusiv premierul
Emil Boc declarase zilele acestea ca, incepand de saptamana viitoare, vor fi
aplicate masurile simplificate de infiintare a firmelor. Noua procedura
se va aplica de luni, 6 februarie.
“Incepand de saptamana
viitoare, putem da o veste buna mediului de afaceri cu privire la simplificarea
procedurilor administrative, in sensul reducerii duratei de infiintare a unei
firme”, a declarat, la finalul sedintei Guvernului de luni, Emil
Boc.
Prin urmare, administratiile finantelor publice vor emite si
transmite la oficiile registrului comertului certificatele pentru spatiul cu
destinatie de sediu social si adeverintele privind inregistrarea documentului
care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social,
in termenele prevazute de Ordinul ANAF nr.
2.111/2010 pentru aprobarea modelului si continutului unor
formulare, modificat recent de Ordinul ANAF nr.
78/2012.
Mai exact, ordinul precizeaza ca
cererile de eliberare a certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu
social si de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra
spatiului cu destinatie de sediu social depuse in prima jumatate a programului
de lucru se solutioneaza in aceeasi zi. In schimb, cererile depuse in a doua
jumatate a programului de lucru se solutioneaza in prima jumatate a programului
de lucru din ziua imediat urmatoare.
Asadar, persoanelor care vor sa
porneasca o afacere li se va pune la dispozitie formularul “Cerere
de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului
cu destinatie de sediu social si de eliberare a certificatului pentru spatiul cu
destinatie de sediu social” la ORC, solicitantii avand
doar obligatia de a atasa timbrul fiscal corespunzator, in
original.
“Consecinta directa a acestor masuri o reprezinta
faptul ca perioada aferenta tuturor formalitatilor necesare infiintarii unei
firme se comprima integral in termenul de 3 zile”, se arata in
comunicatul de presa al ONRC.
Conform declaratiilor premierului,
consilierul de stat Andreea Paul Vass va supraveghea cu atentie aplicarea noii
proceduri. Totodata, consilierul precizase, intr-o postare pe
blogul personal, ca Romania se afla pe locul 63 in lume din
perspectiva usurintei de a deschide o afacere, fiind necesare aproximativ 10
zile pentru a inregistra firma (
Vezi Anexa 1 in fisierul
atasat), conform raportului Doing Business 2012.
“Astfel,
incepand cu 6 februarie 2012 perioada de infiintare a unei societati va fi
diminuata de la 10 zile la 3 zile (Vezi Anexa 2 in fisierul
atasat). [..] Oficiul National al Registrului Comertului introduce
un nou sistem informatic integrat, prin care antreprenorul poate depune toate
documentele necesare infiintarii unei societati online, fara costuri financiare
suplimentare si cu economie substantiala de timp. Antreprenorul va trebui sa se
prezinte in persoana la Oficiile Registrului Comertului sau la notar doar pentru
obtinerea specimenului de semnatura”, explica Andreea Paul Vass.
Aceasta
mai precizeaza ca "Romania face astfel un pas urias pentru a se apropia de
bunele practici europene. In urma acestor modificari, antreprenorul va economisi
o uriasa cantitate de energie, de timp si de bani”.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu